Acasa » Tehnologii » Scule si unelteCeapraz fierastrau. Cum se executa acesta?

Ceapraz fierastrau. Cum se executa acesta?

 03 Septembrie 2021, 21:23  |   Rombadconstruct  |   Scule si unelte

Ceapraz fierastrau
Fig. 1 - Tipuri de ceapraz

Ceaprazul fierastraului reprezinta pozitionarea dintilor fierastraului de o parte si de alta a planului panzei (Figura nr. 1) astfel incat taierea lemnului sa se execute cu usurinta. Lipsa ceaprazului fierastraului face ca lama sa se blocheze, mai ales la taieturi ce depasesc 2 cm adancime.

Ceaprazuirea este o operatiune ce face parte din intretinerea fierastraului. Atat inainte cat si dupa taiere, fierastraul trebuie bine curatit, ascutit si potrivit. Intretinerea fierastraului se face astfel: Prima data se curata panza, cu o carpa inmuiata in ulei sau motorina. Indreptarea panzei se face fie prin baterea ei cu ciocanul pe o placa de otel, fie prin intinderea intre doua placute de aluminiu sau cupru fixate in menghina. Dupa aceea, se curata dintii cu pila, la varf, pe muchii si in goluri. Dintii curatiti se ceprazuiesc. Ceaprazuirea mai putin precisa se poate executa cu pila sau surubelnita. Ceaprazuirea exacta se face cu unelte speciale. Asa este ceaprazuitorul (Figura nr. 2, punctele a si b). Acesta este alcatuit dintr-o lama de otel cu taieturi in care se introduc succesiv dintii panzei fierastraului, indoindu-se alternativ intr-o parte si intr-alta. Ceaprazuitorul cu opritor are lama de ceaprazuit circulara (Figura nr. 2, punctul c) si este prevazut cu un pinten care poate fi reglat cu un surub de presiune, ceea ce permite sa se limiteze indoirea dintilor la atat cat este nevoie. Clestele de ceaprazuit (Figura nr. 2, punctul d) are pe brat un surub, care permite sa se regleze distanta de prindere a varfului dintelui; pe al doilea brat are alt surub, care fixeaza panza fierastraului si permite limitarea indoirii dintelui la cat este nevoie.

Ascutirea fierastraului
Fig. 2 - Unelte pentru executare ceapraz
a - ceaprazuitor; b - executarea ceaprazului cu ceaprazuitorul; c - ceaprazuitor cu opritor; d - cleste de ceaprazuit.

Prin ceaprazuire, dintii fierastraului se inclina cu circa 0,3 mm intr-o parte si alta, in cazul taierii lemnului tare, si cu 0,4-0,8 mm la lemnul moale. Dintii se inclina numai pe 1/3-1/2 din inaltimea lor.

Dupa ceaprazuire, se executa ascutirea dintilor fierastraului. Ascutirea se executa cu pila triunghiulara cu muchii rotunjite.

Pentru a fi ascutit, fierastraul se fixeaza pe banc cu priza in sus (Figura nr. 3). La panzele cu ascutis pe doua parti, se foloseste ascutirea oblica. In acest caz, se ascut intai dintii de pe o parte, apoi cei ramasi, de pe partea opusa. Pila se tine inclinata fata de panza. Dintii se ascut din doi in doi, cu miscari de sus in jos ale pilei. Pila trebuie sa aiba aceeasi inclinare. Dupa fiecare miscare, pila se ridica.

Ascutirea fierastraului
Fig. 3 - Ascutirea fierastraului

La dintii cu ascutisul pe o parte, se foloseste ascutirea dreapta. In acest caz, ascutirea se incepe de la un capat al panzei, in sensul inclinarii dintilor. Pila se tine perpendicular pe panza, trecandu-se pe dinti pe toata lungimea panzei, succesiv, cu apasari egale si de acelasi numar de ori pe fiecare dinte.

Dupa ascutire se executa egalizarea dintilor. Aceasta se executa fie prin trecerea panzei pe pila, fie folosind egalizatorul metalic sau egalizatorul de lemn.

Alte articole

    Generator diesel

Avantajele unui generator diesel

Un generator diesel este o optiune fiabila si […]

Mai mult…

    Scara lemn

Confectionare scara lemn reglabila

De multe ori ne aflam in situatia de a trebui sa executam […]

Mai mult…

    Montare disc polizor unghiular

Montare disc polizor unghiular

Montarea unui disc de polizor unghiular se executa foarte […]

Mai mult…
Categorii
Comentati cu profilul de Facebook