CAUTARE

DISTRIBUITI ACEASTA PAGINA

GESTIONARE ARTICOLE

Categorii
Arhiva
NEWSLETTER

ROMBADCONSTRUCT.RO

Este un mijloc de punere la dispozitie a unor servicii si informatii din domeniul constructiilor.
Rombadconstruct
Acasa » BlogAteneul Roman

Ateneul Roman

20 Ianuarie 2016, 18:00, (actualizat: 31 Dec. 2016)   |  Florin Badea  |  Comentarii
Opere si teatre, Cladiri, Constructii din Bucuresti, Constructii din Romania,
Ateneul Roman
Ateneul Roman (Bucuresti, Romania)

Bucurestiul se mandreste cu o serie de cladiri simbol ce ii certifica caracterul cultural al societatii sale. Printre acestea cea mai cunoscuta cladire culturala este Ateneul Roman. Constructia este situata astazi pe Calea Victoriei in Piata George Enescu.

Cladirea a fost construita intre anii 1886 - 1888 din bani publici, obtinuti prin subscriptie publica promovata prin binecunoscutul slogan "Dati un leu pentru Ateneu". Ridicarea constructiei s-a facut in Gradina Episcopiei, pe o fundatie deja existenta, ce ramasese dupa oprirea constructiei unei alte cladiri. Din aceasta cauza arhitectul francez Albert Galleron, a proiectat cladirea in forma circulara, adaptandu-se la vechea fundatie care era rotunda. Arhitectul este autorul proiectului cladirii Bancii Nationale a Romaniei.

In anul 1888, in numarul 12, editia I a ziarului cotidian "Adevarul" se anunta organizarea unei expozitii a artelor frumoase in palatul ateneului, acest eveniment avand loc odata cu terminarea lucrarilor de constructie.

Ateneul Roman
Articol din anul 1888 in ziarul "Adevarul",
acesta descrie un eveniment organizat cu ocazia terminarii lucrarilor la Ateneul Roman.
Data publicatiei: 20 octombrie, 1888. ( + mareste imaginea )

Inspirata din arhitectura templelor grecesti, cladirea Ateneului este dominata de o cupola mare ce acopera structura, cu partea din fata construita in stil neoclasic ce cuprinde sase coloane frontale flancate de alte doua dispuse inapoia celorlalte. De jur imprejurul cupolei sunt scrise numele unor mari oameni de cultura ai Romaniei precum: Dimitrie Cantemir, Gheorghe Sincai, Ion Heliade Radulescu, Miron Costin. Deasupra intrarii in cladire se gasesc cinci medalioane in care sunt reprezentati cinci importanti domnitori ai tarii, si anume: Carol I, Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Vasile Lupu si Matei Basarab.

In interiorul Ateneului, sala sub forma rotunda cu un diametru de 28 m, detine 790 de locuri. Tot la interior, deasupra celor 52 de loji, se afla marea fresca. Fresca ornata in 1933 de pictorul Constantin Petrescu din Pitesti, cuprinde 25 din cele mai importante scene ale istoriei poporului roman, de la intrarea imparatului Traian in Dacia pana la epoca de consolidare.

In spatele scenei se gaseste orga construita de firma E. F. Walcker & Co. Ludwigsburg Wurttemberg, la initiativa marelui compozitor George Enescu, prin strangere de fonduri in 1935.

La exterior, in gradina Ateneului, stateau sculptate busturile marilor oameni politici ai Romaniei insa, in timpul regimlui comunist, acestea au fost distruse. Dupa inlaturarea statuilor, in 1913 a fost ridicata una singura, executata de sculptorul Alfred Boucher, denumita "Alergatorii." Astazi in locul statuii "Alergatorii" se gaseste statuia lui Eminescu, exeutata in 1963 de sculptorul Gheorghe D. Anghel. "Alergatorii" fiind mutata pe Calea Victoriei 142-146 si a fost declarata monument istoric.

In perioada anilor 1994 - 2004, Ateneul Roman a fost restaurat si consolidat. De aceste operatiuni s-au ocupat arhitectii Ana Braniste, Gabriela Mindu, Raluca Nicoara si inginerii Dragos Badea si Silvia Caraman.

Construit pentru a gazdui activitatile specifice ale Societatii Filarmonice Romane, infintata in 1868, astazi Ateneul Roman gazduieste sediul Filarmonicii "George Enescu" si este principalul loc implicat in organizarea marelui Festival International George Enescu.

Pe 13 februarie 2007, la Berlin, a avut loc adunarea Consiliului Ministrilor Culturii din Uniunea Europeana, unde Ateneul Roman a fost inscris pe lista Patrimoniului European, iar cladirii i s-a atasat o placa de marcare a acestui eveniment.

Comentarii

Completand in campurile de mai jos va dati acordul cu privire la politicile Rombadconstruct.ro.
inceputul paginii
Rombadconstruct.ro Acasa
Despre noi
Intrebari frecvente
Preturi
       Lista preturi
       Calculator manopera
       Descriere lucrare
Tehnologii
       Categorii
       Dictionar constructii
Harta site
Arhiva
Blog Ultimele articole
Categorii
Galerie foto
Galerie video
Stiati ca…?
Top 10
Personalitati
Urmariti-ne pe:

Contact (+40) 729 503 369
@ florinbadea.contact@yahoo.com
Formular contact
Formular descriere lucrare
Newsletter
Florin Badea. Toate drepturile rezervate | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate